Runia Elena Hanza, perla albă de la orizontul Mării Negre

0
922

” Stiu ca trebuie sa muncesc mult, dar am sa reusesc!” Runia Hanza

Runia Elena Hanza scrie o poveste. Filmele sau reportajele în care a apărut îţi captează în totalitate atenţia. Pe scenă este frumoasă, sigură, puternică şi în acelaşi timp graţioasă. Privind-o ai senzaţia că baletul este ceva natural precum un răsărit de soare, precum fluxul şi refluxul mării sau precum roua florilor de câmp. Runia este în sine metafora naturaleţii, a frumuseţii şi a graţiei.  Baletul înseamnă muncă, sacrificii, disciplină şi rar, foarte rar există oameni care reuşesc să ofere expresia zborului, a fulgilor de nea ori a unduirii macilor sub briza mării. Runia reuşeşte. Este fantastic să vezi această minune. Este un privilegiu să priveşti un copil care oferă expresia măreţiei încă de la o vârstă fragedă. Îţi imaginezi cu ochii minţii cum va arăta o astfel de fiinţă a mării peste ani şi ani… Runia trebuie susţinută de toţi cei dragi ei şi de oamenii care iubesc arta. Runia este unul dintre copiii care, am convingerea, prin răbdare, muncă şi pasiune va reprezenta în continuare România cu demnitate. Suntem contemporani cu o generaţie care peste câţiva ani va impresiona puternic lumea internaţională a baletului, România va deveni după mulţi ani de aparentă linişte un etalon în baletul mondial iar Runia va fi unul din reperele performanţei, calităţii, bucuriei şi succesului!

Autor Alexandru Marinescu – BaletRomania

Articol publicat in 27 Mai 2013

Cuvintele mele sunt însă prea mici, pe lângă prezentarea făcută de Runia însăşi, de parinti sau de cei care o îndrumă:

 

Data nasterii – 13 aprilie 2002

Eleva in clasa a III-a la Scoala Remus Opreanu” Constanta

 

Runia si-a hotarat destinul inca din burtica mamei, cand, in timpul vizionarii spectacolului ” Lacul lebedelor ” a lovit puternic, tinand parca ritmul balerinelor de pe scena.

La 3 ani si jumatate fiind la gradinita, a fost selectionata de o dna. prof. de gimnastica ritmica si asa si-a inceput activitatea la CSS1 Constanta. Toate profesoarele au ramas uimite de motricitatea ei… Dar gimnastica ritmica nu era ceea ce-si dorea. Iubea muzica clasica si improviza in pasi de balet. La 5 ani m-a rugat s-o duc la balet si asa am ajuns la Fundatia „Oleg Danovski jr”. Ceea ce alti copii repetau de un an intreg, ea a reusit sa invete in 6 luni. Absorbea informatia ca un burete. Profesorul, fiul maestrului Oleg Danovski, impresionat de aptitudini si mai ales de dorinta ei de a munci mai mult, a trecut-o repede de la grupa de incepatori, la grupa medie. Era cea mai mica din grupa, avea doar 5 ani si jumatate si muncea la fel ca cele de 7 si 8 ani. Deja era hotarata sa devina „cea mai mare balerina din lume”.

De la varsta de 5 ani, de cand a inceput baletul, Runia nu a avut weekenduri. Sambata si duminica o prindeai in sala de balet, pana tarziu. Dupa ce-si termina cursul, ramanea in sala sa urmareasca evolutiile celor mari. Cu greu se desprindea din sala de balet.

Rar s-a jucat cu papusile. Jocurile ei se faceau in pas de dans. Baletul era jocul ei preferat. Acasa viziona dvd-uri cu spectacole de balet si repeta la infinit dupa ele.

La 6 ani castiga locul 2, sectiunea dans clasic, la concursul POPSTAR din Constanta, cu o variatie invatata singura de pe youtube. Tot la aceasta varsta, participa cu gradinita la Concursul ” Dansez pentru mare” 2008 si castiga Locul 1, sectiunea dans tematic.

Pentru ca iubea muzica si dansul, in paralel lua si lectii de pian. La primul ei concurs, „Festivalul Judetean de Interpretare Instrumentala- Cantabile” a obtinut mentiune, apoi, la 7 ani, la concursul de pian „Micul interpret” 2009 a obtinut locul 2.

Gandire matura si hotarata, a ales sa se opreasca din competitiile muzicale si sa continue in pasi de dans. Visul ei de a deveni balerina a inceput sa prinda aripi tot mai mult. ” Stiu ca trebuie sa muncesc mult, dar am sa reusesc!” ne spunea mereu.

Orele de balet s-au intensificat si-a inceput sa lucreze cate 3-4 ore pe zi. Niciodata nu s-a plans ca e greu, chiar daca mergea si merge si la scoala. Ambitioasa si cu un scop bine definit!

Anul trecut, la 9 ani, participa la prima ei mare competitie internationala ” Little Stars” din Bulgaria, Sofia 2011 si castiga locul 1. Intr-o competitie cu copii din 5 tari ( Bulgaria, Cipru, Grecia,Turcia si Romania. Aprecierile juriului vin sa-i confirme talentul si munca.

Anul acesta a participat la Bucuresti la doua competitii cu calificari pentru concursuri internationale. Pe 10 martie 2012 la DWC Romania, a castigat locul 2, medalia de argint cu dansul contemporan” Rondo Rotondo” pe muzica lui Rondo Venetiano, coregraf Oleg Danovski jr. si s-a calificat pentru DWC Austria.

Pe 17 martie 2012, la concursul ESDU România castiga locul 1 cu dans contemporan „Reverie” – coregraf Oleg Danovski jr. si Premiul Special al Juriului pentru „Cea mai buna personalitate scenica” cu dansul ” Kitri”.

Se califica cu ambele dansuri in Croatia. De curand, s-a intors din Croatia cu 2 trofee. Locul 1 la dans contemporan „Reverie” si locul 2 la dans clasic „Kitri”. A fost nominalizata din cei 4000 de participanti la Premiul special al juriului pentru ” Cel mai bun talent feminin”. A fost singura romanca aleasa de catre juriu si televiziunea nationala Croata sa danseze „Kitri” in spectacolul „Star Night” si a reprezentat Romania cum a stiut ea mai bine.

In perioada 6-9 iulie 2012 s-a desfasurat la Sibiu concursul international de balet World Ballet Open Romania. Runia a castigat medalia de bronz, dupa cele 2 fetite de 14 ani, Francesca Velicu si o coreeanca. S-a calificat pentru finala din 2013 de la Orlando, SUA.
A fost cea mai mica concurenta care a reusit sa duca concursul pana la final, in concurs participand doar 3 concurenti cu varsta de 10 ani. Ceilalti nu au trecut de primul tur, insa Runia a intrat si in Etapa Finala, unde a avut concurenti puternici. In ciuda diferentelor mari de varsta din aceasta etapa, Runia  a incantat atat publicul cat si juriul si a fost revelatia concursului.

Runia nu venise poate la acest concurs cu prea mari sperante, pentru ea fiind mai degraba o testare pentru provocarile ce o asteapta  anul viitor.

Dar Dumnezeu are altfel lucrurile aranjate pentru Runi…

Timida si sfioasa, fericita ca si-a ales bine drumul, Runia se exprima mai bine prin dans decat prin cuvinte. Dezamagirea ei? Faptul ca baletul, arta aceasta nu este iubita la adevarata ei valoare… desi sunt foarte multi copii talentati, mass media iubeste doar dansurile de strada, hip hop etc.

UPDATE 19 Iunie 2013 

In luna iulie 2012 Runia a fost invitata alaturi de domnul profesor Oleg Danovski jr. la emisiunea „Povesti de Succes” – Litoral TV, moderator Sonia Enache.

In noiembrie 2012 primeşte „Diploma de Excelenta” pentru interpretarea variaţiei clasice Kitri din Don Quixote la Zilele Scolii ” Remus Opreanu” Constanţa.

În decembrie 2012 decembrie participă la Gala de Balet a” Fundatiei Oleg Danovski jr.”  cu patru dansuri, 2 clasice, un contemporan şi un modern.  Spectacolul a fost televizat si  la TV Neptun, la emisiunea „Barcuta cu povesti”, realizator Alina Cosmoiu.

În 2013 Runia a fost nominalizata pentru Gala celor „10 oameni de valoare ai Constantei” – sectiunea Cultura si Arta şi, datorită acestei nominalizări, a fost invitată în emisiunea live „Povesti de succes” a doamnei Sonia Enache.

În 8 iunie 2013 Runia Hanza participă la concursul „Marele Premiu de Coregrafie” al Palatului Naţional al Copiilor Bucuresti unde obţine la solo şi grup următoarele premii:

Locul 1 dans clasic „Kitri”

Locul 1 dans clasic „Odalisque”

Locul 1 dans contemporan ” E cineva acolo?”

Locul 1 dans modern- grup „Maimutele”.

De curând, Runia a participat la finala competiţiei World Ballet Competition, finală desfăşurată în Orlando, Florida, US unde a reuşit să se claseze cu nota 8,063 în top 10 mondial la categoria ei de vârstă, obţinând un meritoriu loc 7. 

La începutul lunii iulie 2013,  Runia a participat la „International Dance Competition – Hellas” unde a obţinut Premiul I la dans clasic si locul 2 la dans contemporan! Bravo, Runia!

In urma unei auditii video, din octombrie 2013, Runia Hanza este eleva a John Cranko Ballettschule.