La Sylphide Academic Ballet School

0
2583

Cursuri academice
La Sylphide Ballet School

Școala La Sylphide a început să dezvolte un program academic începând din anul 2010-2011, bazându-se pe calitățile fizice și pe talentul unor copii care frecventau această școală. Interesul lor și al părinților lor pentru dezvoltarea unei cariere de balerin a fost atât de ferm și constant încât am considerat necesară înființarea unor cursuri academice, paralele cu cele recreative, pentru a da șansa și altor copii să pună bazele unei cariere profesioniste, să țintească la performanță.
De asemenea, faptul că majoritatea copiilor pregătiți la școala de balet La Sylphide au confirmat așteptările, nu numai prin premiile obținute, dar și prin acceptarea lor în cele mai reprezentative școli de balet din Europa sau prin burse de studii pe perioade scurte, ne-a întărit decizia de a lucra în sistem academic. (Staatliche Balletschule Berlin, Ecole Nationale Superieure de Danse din Marseille, Bolshoi Ballet din Moscova, Zurich Ballet Academy, Școala de Balet de Stat din Berlin, Academia de balet a Operei de Stat din Viena)
Ce este o școală academică?
Este o formă de învățământ artistic/coregrafic sau vocațional (după titulatura dată de Ministerul Educației din România) în care, începând de la vârsta de 8 ani, copiii sunt formați pentru cariera de dansator/balerin printr-un program intensiv de pregătire. În esență, acest format educațional are în centrul atenției, începând de la vârste fragede, vocația unui om. Oferta educațională a acestor școli cuprinde un număr de 6-8 ore de balet pe săptămână, pentru elevii ciclului gimnazial, și de 8-10 ore de balet pe săptămână pentru elevii din ciclul liceal.
Care sunt țelurile cursurilor academice promovate de Școala La Sylphide?
Țelul lor este pregătirea copiilor în regim academic profesionist, printr-un program săptămânal de 6-12 ore, în funcție de anul de studiu, având ca scop performanța și accederea într-un teatru de balet modern din Europa.
Diversitatea disciplinelor studiate – dans clasic/balet, repertoriu, dans contemporan, dans de caracter – oferă copiilor oportunitatea de a cunoaște mai multe stiluri și tehnici de dans, ceea ce le dă posibilitatea unei performanțe complexe. Oferta educațională rămâne însă deschisă, căci suntem dispuși să asimilăm și alte forme de dans și alte direcții ale coregrafiei.
Evaluarea calității pregătirii se face prin:
– evaluarea permanentă în timpul orelor de studiu la toate disciplinele din program, fiecare copil;
beneficiind de observațiile și atenția profesorilor;
– lecții deschise;
– spectacole;
– participări la concursuri naționale și internaționale.
Cu alte cuvinte, scopul cursurilor academice nu este pregătirea pentru concursuri, ci formarea aprofundată și intensivă pentru o carieră de dansator. Participarea la concursuri este o formă de evaluare competitivă și, mai ales, un exercițiu necesar dezvoltării simțului scenic, a capacității de a învinge emoțiile confruntării cu publicul, a intensității expresive, adică, a capacității de a „trece rampa”.
Numărul mare de ore destinate perfecționării tehnicii și expresivității reprezintă și o formă de educare a rezistenței psihice, a tenacității, a voinței de a fi cel mai bun, construind personalități puternice, disciplinate și creative. Lucrul în grup dezvoltă spiritul de competiție, dar și o coeziune a grupului, prin comunicarea prin dans.
Pentru a realiza acest proiect, Școala La Sylphide a elaborat programe de studiu bazate pe modelul Vaganova, cea mai importantă și longevivă metodă de formare în domeniul dansului, și a cooptat profesori cu experiență îndelungată în mai multe discipline ale pedagogiei de balet.
In plus, pentru a veni in intampinarea dorintei parintilor de a avea o diploma, am semnat un protocol cu Institutul Coregrafic Kiev, prin care elevii cursurilor academice La Sylphide pot obtine diploma de stat de acolo, recunoscuta international.
In concluzie, copiii dumneavoastra vor fi bine indrumati, sprijiniti in orice doresc sa faca, urmariti si sfatuiti oricand au nevoie pentru a-si implini visele
Va multumim ca ne incredintati copiii dumneavoastra!

Fondator și director artistic
Lorelei Bari

LA SYLPHIDE ACADEMIC
Str. Părintele Galeriu, nr. 12-14, et. 1, Sector 2, București
Tel.: +40744580880

Web: http://www.baletcopii.com/

La Sylphide Ballet School Bucuresti ROMANIA

 

 

 

 

 

 

 

 

 


last update, 19.01.2021