Johannes Brahms

Johannes Brahms s-a născut in Hamburg la 7 mai 1833. Tatăl său, care i-a dat primele lecții de muzică, era contrabasist. Brahms s-a remarcat la pian și ajuta la suplimentarea venitului relativ scăzut al familiei, prin interpretări în restaurante și teatre, precum și prin oferirea de lecții de pian. Deși povestea larg-cunoscută este că Brahms a trebuit să cînte la pian prin baruri și bordeluri, studii recente, precum cele ale lui Kurt Hoffman[1], sugerează că acest fapt este probabil incorect. Într-o perioadă, el a învățat și violoncelul, deși progresul său a fost întrerupt odată cu sustragerea instrumentului chiar de către profesorul său.

Tânărul Brahms a interpretat câteva concerte publice, dar nu a devenit foarte cunoscut drept pianist (deși mai târziu avea să interpreteze ambele prime-audiții ale lucrărilor sale Concertul pentru pian No. 1 în 1859 și Concertul pentru pian No. 2 în 1881.

A început să și compună, însă eforturile sale n-au primit atenția cuvenită până în 1853, când a mers într-un turneu de concerte alături de Eduard Reményi. În acest turneu, a făcut cunoștință cu Joseph Joachim, Franz Liszt și mai târziu a fost prezentat marelui compozitor german Robert Schumann. Reményi s-a simțit, însă, ofensat de eșecul lui Brahms în a aprecia cu toată inima Sonata în B minor a lui Liszt într-o vizită la Curtea de la Weimar, unde Liszt era muzicianul curții, iar Brahms a adormit la una dintre operele recent compuse ale acestuia. Mulți dintre prietenii lui Brahms au afirmat că Reményi, fiind un curtezan șlefuit, se aștepta ca tânărul Brahms să se conformeze practicii obișnuite a aplauzelor politicoase acordate piesei unei celebrități, însă acesta a afișat simple complimente amabile. I-a spus lui Brahms că prietenia lor trebuie să se sfârșească, deși nu era clar dacă Liszt se simțise sau nu ofensat. Joachim, însă, avea să devină unul dintre cei mai apropiați prieteni, iar Schumann, prin articole slăvitoare pentru Brahms, a jucat un rol important în atragerea atenției publicului asupra compozițiilor tânărului. Lui Brahms i-a fost prezentată și soția lui Schumann, compozitoarea și pianista Clara, cu 14 ani mai în vârstă, față de care a avut o prietenie afectivă pasională, însă întotdeauna platonică. Brahms nu s-a căsătorit niciodată.

În 1862 se stabilește permanent la Viena și începe să se concentreze total asupra compoziției. Cu lucrări precum Un Recviem german, Brahms dobândește în final o reputație puternică și devine recunoscut încă din timpul vieții sale drept unul dintre marii compozitori. Poate că aceasta i-a oferit în sfârșit încrederea necesară pentru a termina prima sa simfonie; ea apare în 1876, după aproape zece ani de trudă. Celelalte trei simfonii au urmat apoi într-o succesiune îndestul de rapidă (1877, 1883, 1885).

Brahms călătorea adesea, atât pentru afaceri (concerte în turnee), cât și din plăcere. Vizita deseori Italia în timpul primăverii și de obicei se stabilea într-o așezare rurală plăcută în care putea compune în timpul verii. Îi plăcea în mod deosebit să petreacă timpul afară, unde simțea că putea gândi mai limpede.

În 1890, la vârsta de 57 de ani, Brahms decide să renunțe la compus. S-a dovedit mai târziu, însă, că nu și-a putut respecta decizia și în anii premergători morții sale a scris un număr de capodopere recunoscute, inclusiv cele două sonate pentru clarinet Op. 120 (1894) și cele Patru Melodii Serioase (Vier ernste Gesänge) Op. 121 (1896).

În timpul terminării melodiilor din cadrul Op. 121 Brahms cade lovit de cancer (sursele sunt incerte fie a fost vorba despre ficat sau pancreas). Condiția sa se înrăutățește treptat și la 3 aprilie 1897 moare. Este înmormântat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

Lucrări

Brahms a compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală Un recviem german (Ein deutsches Requiem). Ultimul dintre acestea se remarcă prin a nu fi un recviem tradițional, liturgic (Missa pro defunctis), ci un ansamblu de texte pe care Brahms le-a ales din Biblia lui Luther. De asemenea, Brahms a fost un compozitor prolific în forma temă cu variațiuni, compunând remarcabilele Variațiuni și Fugă după o temă de Haendel, Variațiunile Paganini și Variațiuni după o temă de Joseph Haydn, alături de cicluri mai puțin cunoscute de alte variațiuni.

De asemenea, Brahms a compus și un mare număr de lucrări pentru ansambluri mici. Multele lucrări de muzică de cameră formează o parte din nucleul acestui repertoriu, aidoma muzicii sale pentru pian solo. Brahms este considerat drept fiind printre cei mai mari compozitori de lieduri, aparținându-i un număr de aproape 200. A compus și un ciclu de preludii corale pentru orgă cu puțin timp înainte de moartea sa, care au devenit astăzi o parte importantă din repertoriul standard al orgii.

Brahms nu a compus niciodată vreo operă, nici nu s-a folosit vreodată de forma de poem simfonic caracteristică secolului al XIX-lea. Brahms era un adept înverșunat al muzicii absolute – muzică ce nu se bazează pe o scenă concretă sau narativă precum în cazul unui poem simfonic.

Brahms îl venera pe Beethoven, poate chiar mai mult decât ceilalți compozitori romantici. În casa compozitorului, un bust de marmură a lui Beethoven privea în jos spre locul unde compunea. Lucrările sale conțin un număr de aparente imitații ale lui Beethoven. Astfel, începutul lui Brahms Prima sonată pentru pian este foarte aproape cu începutul lui Beethoven Hammerklavier sonata; iar tema principală a finalului lui Brahms din Prima simfonie este evocatoare la finalul lui Beethoven in Simfonia a noua, iar când această ultimă asemănare i-a fost subliniată lui Brahms, acesta a replicat: „Orice măgar poate vedea asta”.

Brahms iubea și compozitorii clasici de dinainte – Mozart și Haydn. Colecționa primele ediții și autografe ale operelor lor și edita edițiile care se interpretau pe scenă.

Afecțiunea lui Brahms pentru perioada clasică se reflectă și în alegerea genurilor sale: el prefera formele clasice ale sonatei, simfoniei și concertului și compunea frecvent mișcări în forma de sonată. Deși Brahms este adesea categorisit drept cel mai „clasic” compozitor romantic, această etichetă nu se reflectă în lucrările sale. Împărțirea sa publică între școala muzicală a lui Richard Wagner și cea proprie i-a câștigat această etichetă, cum deseori critica lipsa lui Wagner de contrapuncte în compozițiile sale. Dacă analizăm atent opera lui Brahms, observăm că este complet romantic în stil, răvășind forma liniilor de compoziție aidoma oricărui alt compozitor din acele timpuri. Rivalitatea între Brahms și Wagner, însă, a marcat o mare diviziune în comunitatea muzicală, cei care erau de partea lui Brahms și cei care preferau muzica lui Wagner. Deși Wagner reprezenta un rival feroce, spre bătrânețe Brahms a recunoscut cât de mult aprecia compozițiile acestuia.

O influența diferită asupra lui Brahms a avut-o muzica folclorică. Brahms a compus lucrări pentru pian și voce însumând 144 de melodii folclorice germane, iar multe dintre liedurile sale reflectă teme folclorice sau descriu scene din viața rurală. Dansurile ungare se aflau printre cele mai profitabile compoziții ale sale și variantele orchestrate rămân arhicunoscute până în zilele noastre.

Brahms a fost cu siguranță influențat și de dezvoltarea tehnologică a pianului, care a atins în esență forma modernă în timpul vieții sale. O mare parte a muzicii de pian a lui Brahms și multe dintre liedurile sale folosesc notele joase și pedala pentru a obține un sunet bogat și puternic.

Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Brahms