Coppelia – papusa magica prinde viata la Casa de Balet

0
641

Saptamana care tocmai a trecut am avut parte de o surpriza frumoasa. Primesc o invitatie din partea Casei de Balet si aveam sa aflu cu acest prilej de faptul ca in lumea baletului clasic exista si ambitii, vointa si atentie si pentru altfel de prezentari in artele spectacolului. Obisnuit fiind cu spectacole ale scolilor de balet in care vezi defiland copil dupa copil sau grupa dupa grupa, aveam sa descopar aici un veritabil spectacol de balet montat intr-o varianta unica si in mod clar de succes pentru  micutele balerine ale acestei scoli avand alaturi de ele invitati pe Cristina Dijmaru, Bogdan Canila si Andrei Dolcos.

Prima impresie cand intri in „Teatrul de pe Lipscani” este puternica caci iti aminteste fara sa vrei de aerul vechi dar incarcat de emotie si de cultura al Bucurestilor vechi.

Din Lipscaniul azi cochet, plin de terase cu iz parizian, in care vezi brat la brat oamenii vechi si noi, cladiri cu arhitectura indrazneata si de bun gust dar inca si urme ale trecutului gri al Bucurestiului, Teatrul iti ofera clipe de relaxare, detasare si poveste.

Sambata, incepand cu ora 19:00, am urmarit o poveste vie… Am remarcat, si vreau sa va spun asta, cateva lucruri pe care nu ai ocazia sa le vezi in fiecare zi. In primul rand atmosfera de care va vorbeam: dupa ce treci de holul lung imbracat in mocheta scumpa rosie pe care dorm fotolii si masute rotunde din sticla si lemn se deschid usi ce-mi amintesc de vechile cinematografe. Odata trecut de primul „obstacol” aveam sa vad in stanga intrarii un adevarat studio pregatit pentru controlul fiecarui aspect tehnic al spectacolului dar si pentru comunicarea dintre organizatori. Sala, nu foarte incapatoare, dar calda si aerisita se termina cu rampa talentelor, a culturii pentru seara de sambata, scena. Scena in sine nu este poate punctul forte al Teatrului insa, in comparatie cu multe alte scene vazute de mine, pot spune ca poate tine in conditii bune un spectacol de balet si, poate, chiar si evenimente mai mari ca desfasurare.

Decorurile realmente de poveste… desprinse parca din recuzita unei mari Opere si, ca tabloul sa fie complet, aveam sa descopar realmente o bijuterie. Este ca bucuria unui copil cand gaseste scoica dorita in muntele de scoici si nisip ce imbraca la orizonturi marea sau ca bucuria ploii repezi de vara dupa o zi torida si sufocanta… este un copil de numai 11 ani care realmente m-a impresionat. Nu atat prin calitatile tehnice ci mai ales prin caracter, atitudine si frumusete pe scena. O incantare…micuta Tabille Gouillet – Coppelia.

Copilul acesta, in mod clar o floare de colt a Casei de Balet, te surprinde nu numai in rolul papusii magice ci in modul matur dar si natural, inocent in care il „imbraca”. Este o incantare dupa cum va spuneam iar mult mai experimentatul sau partener, Andrei Dolcos, a speculat la maxim calitatile acestui copil si a scos in evidenta tot ce putea fi mai frumos.

Papusarul, Bogdan Canila, excelente calitati actoricesti  iar „ansamblul de balet”, copiii Casei de Balet, m-au surprins, stiind cate ore de munca inseamna pregatirea unui spectacol, prin ritm, sincronuri, atentie si implicare. Stiu foarte bine cat de greu este sa pui copii in scena si sa oferi un spectacol ce-l doresti aproape de original. Pentru ca asta a fost de fapt cea mai mare provocare: urmarea unei coregrafii clasice sub toate aspectele pentru cateva zeci de copii condusi magistral de Cristina Dijmaru, Andrei Dolcos si Bogdan Canila.

Iata, am vazut o reteta a succesului, a bunului gust si dragostei pentru baletul clasic intr-un Bucuresti care la acea ora imi parea mai degraba desprins din povestile interbelice.

Este exact „jofra” pe care o cautam. Un spectacol dulce, rotund, plin si care te determina sa-l revezi. 

Director artistic: Catalina Tudor

Invitati: Cristina Dijmaru, Robert Enache, Andrei Dolcos, Bogdan Canila

Coregrafia: Catalina Tudor, Carmen Ene

 

 

BaletRomania, 18 iunie 2014