Comasarea – arma celor saraci in spirit

0
729

Astazi, 26 ianuarie 2014, elevii liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti, sustinuti de parinti, profesori dar si de oameni carora le pasa de soarta acestei scoli si care iubesc baletul au protestat in fata Liceului din Str. Cpt. Preotescu intr-un mod inedit, protestul lor fiind de fapt o manifestare cultural-artistica menita sa atraga atentia „factorilor de decizie” asupra destinului acestei scoli. Copiii, parintii si profesorii liceului refuza vehement comasarea liceului cu unitatea de invatamant Dinu Lipatti, atragand atentia ca acest pas nu va duce decat la desfiintarea unei scoli de traditie, comasarea unor clase, restrangerea personalului de specialitate. De asemenea, problema reala si anume asigurarea existentei in primul rand a unui sediu adecvat desfasurarii orelor de balet si de cultura generala va ramane in continuare! Acesti copii sunt nevoiti sa-si desfasoare orele in spatii improprii unei scoli vocationale. Comasarea nu rezolva problema. Acesti copii vor invata probabil, fizic vorbind, in aceleasi spatii dar cu mai putini profesori, mai putine clase si vor depinde de managementul unei „noi institutii” care nu are aceeasi motivatie pentru promovarea artei coregrafice. Mai mult decat atat, „economiile” la buget vor fi foarte mici, acest argument nestand de asemenea in picioare. 

Azi, fiind in fata liceului, am asistat la un dialog dintre un reprezentant al Politiei Locale Sector 4 si Primarul Sectorului 4 (dialogul  se purta prin intermediul statiei politistului). Primarul, prin intermediul functionarului menit sa asigure ordinea si linistea publica, a transmis ca problema liceului nu este a lui ci a „ministerului invatamantului si inspectoratului scolar; primaria doar administreaza cladirile, banii vin de la minister, inclusiv pentru salarii, etc. etc.” Acest mesaj a fost transmis, in cele doua ore cat a durat manifestarea, de cateva ori de functionarul mandru ca a devenit portavocea primarului.

Cunoscand foarte bine administratia dar si modul in care functioneaza institutiile statului am inteles imediat ca ma aflu de fapt in fata unui scenariu foarte cunoscut: PASAREA RESPONSABILITATILOR.

Vreau sa relev urmatoarele:

1. Pentru acesti copii, parinti si profesori nu conteaza foarte mult cine este persoana publica responsabila de situatia creata si nici nu au obligatia sa cunoasca intregul hatis administrativ si legal care duce la elaborarea si luarea unei decizii. Ei pot fi doar martori la spectacolul jalnic al neasumarii responsabilitatii: primar si functionar care se feresc de problema, inspector scolar care „intra sub pat” inchizandu-si telefonul, inspectori sau demnitari locali care, intr-un final, vazand ca „se ingroasa gluma” invita reprezentanti ai parintilor la masa dialogului. 

2. Cu alte cuvinte „statul este de vina pentru tot”, legea, dar in niciun caz cei care avand in fata o lista a unitatilor scolare din sectorul 4 si vazand rigorile si dispozitiile legii educatiei nationale aleg sa taie, sa comaseze, desfiinteze, infiinteze dupa bunul plac. O sa atasez acestui articol documente care sa va arate modul in care se pregateste o hotarare de consiliu local pe aceasta tema, o adresa a Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti dar si alte informatii care sa va ofere tabloul complet al luarii unei decizii de catre autoritatile administratiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratului scolar.

3. Traseul deciziei administrative este urmatorul: RESPONSABILUL, CONSILIU LOCAL SECTOR 4, transmite o adresa catre Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, conform competentelor date prin art. 19 alin (1), (2) si (4)  dar fara respectarea art. 79 si art. 80 alin (1) din Legea Educatiei Nationala, 1/2011 potrivit  carora:

ART. 19
(1) În sistemul naţional de învăţământ, unităţile de învăţământ de stat au personalitate juridică dacă se organizează
şi funcţionează, după caz, astfel:
a) cu minimum 300 de elevi;
b) cu minimum 300 de elevi, preşcolari şi antepreşcolari;
c) cu minimum 150 de preşcolari şi antepreşcolari;
d) cu minimum 100 de elevi şi/sau preşcolari, în cazul unităţilor de învăţământ special.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în unităţile administrativ-teritoriale în care numărul total al elevilor, preşcolarilor şi antepreşcolarilor nu se încadrează în revederile alin. (1), se organizează o singură unitate de învăţământ cu personalitate juridică.
(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în funcţie de necesităţile locale, se organizează, la cererea părinţilor sau tutorilor legali şi în condiţiile legii, grupe, clase sau unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu predare în limba română.
(4) Pentru asigurarea accesului egal la educaţie şi formare profesională, autorităţile administraţiei publice locale, în baza avizului conform al inspectoratelor şcolare, aprobă organizarea, funcţionarea şi, după caz, dizolvarea unor structuri de învăţământ, fără personalitate juridică – ca părţi ale unei unităţi de învăţământ cu personalitate juridică – şi subordonate aceluiaşi ordonator principal de credite, în condiţiile legii.

ART. 79
(1) Beneficiarii primari ai învăţământului preuniversitar sunt antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii.
(2) Beneficiarii secundari ai învăţământului preuniversitar sunt familiile antepreşcolarilor, ale preşcolarilor şi ale elevilor.
(3) Comunitatea locală şi societatea, în general, sunt beneficiari terţiari ai învăţământului preuniversitar.
ART. 80
(1) Învăţământul preuniversitar este centrat pe beneficiari. Toate deciziile majore sunt luate prin consultarea reprezentanţilor beneficiarilor primari, respectiv a Consiliului Naţional al Elevilor sau a altor asociaţii reprezentative ale elevilor, şi prin consultarea obligatorie a reprezentanţilor beneficiarilor secundari şi terţiari, respectiv a structurilor asociative reprezentative ale părinţilor, a reprezentanţilor mediului de afaceri, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a societăţii civile.

Cu alte cuvinte, pe intelesul tuturor, orice decizie majora care priveste soarta unor elevi trebuie luata, in mod obligatoriu, cu consultarea familiilor elevilor, parintilor si a comunitatii locale in care acestia traiesc. Deciziile se iau de asemenea, in functie de necesitatile locale si la cererea parintilor. Altfel spus, decizia pleaca de jos in sus, adica de la cei care beneficiaza de serviciul educational si nu de sus in jos, adica de la consiliul local si inspectoratul scolar. In cazul Liceului de Coregrafie Floria Capsali nu a existat nicio consultare, decidentii locali bazandu-se, asa cum am spus de nenumarate ori, pe bunul simt al acestor oameni, pe faptul ca nu stiu sa protesteze prin acte violente sau extreme care ne fac stirile in fiecare zi. Acesti oameni au plecat de la ideea logica si de bun simt ca o scoala vocationala nu are cum sa fie AMPUTATA fiind cantarita cu aceleasi criterii prin care se apreciaza organizarea unei institutii din invatamantul secundar. 

As aminti aici si principiile pe care este construita legea educatiei nationale. Pentru cine nu stie, principiile unei legi reprezinta intreg spiritul legii, altfel spus baza, temelia legii. Orice norma scrisa mai departe de aceste principii, orice actiune sau inactiune, orice decizie trebuie sa porneasca de la aceste principii. Acestea reprezinta practic filosofia legii, un fel de „biblie a legii”.  O sa citez acele alineate de interes pentru situatia Liceului de Coregrafie Floria Capsali si va invit pe dumneavoastra sa judecati singuri, in aceste conditii, cat de drept sau injust este modul in care autoritatile locale si inspectoratul scolar trateaza situatia dramatica in care s-a ajuns.

ART. 3
Principiile care guvernează învăţământul preuniversitar şi superior, precum şi învăţarea pe tot parcursul vieţii din România sunt:

e) principiul descentralizării – în baza căruia deciziile principale se iau de către actorii implicaţi direct în proces;

h) principiul asumării, promovării şi păstrării identităţii naţionale şi a valorilor culturale ale poporului român;

m) principiul transparenţei – concretizat în asigurarea vizibilităţii totale a deciziei şi a rezultatelor, prin comunicarea periodică şi adecvată a acestora;
p) principiul centrării educaţiei pe beneficiarii acesteia;
q) principiul participării şi responsabilităţii părinţilor;

t) principiul fundamentării deciziilor pe dialog şi consultare;
u) principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învăţământ.

Chiar in timp ce scriam acest articol, primarul sectorului 4, Popescu Cristian Piedone a dat un comunicat de presa prin care incerca sa explice responsabilitatile in luarea acestei decizii. Iesirea publica este de bun augur, insa aceasta nu ar fi venit fara manifestarea/protestul inedit de astazi din fata liceului. Vezi comunicatul pe siteul PS4, http://www.ps4.ro/index.php

Continuare – TRASEUL DECIZIEI:

Primaria sector 4 transmite deci Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti o simpla adresa, nr. 43837/11.12.2013  prin care propune REORGANIZAREA RETELEI SCOLARE PENTRU UNITATILE DE INVATAMANT DIN SECTORUL 4. Cine a semnat aceasta adresa? Cine reprezinta Sectorul 4 al Municipiului Bucuresti?

Ce face Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti? Se intruneste rapid Consiliul de Administratie ISMB si, doar 4 zile mai tarziu!, trimite avizul conform al Inspectoratului pentru structura scolara propusa.  

In data de 18.12.2013, deci o zi mai tarziu, adresa ISMB, insotita de avizul conform, este inregistrata la Registratura Primariei Sector 4 sub nr. 45445/18.12.2013.

In baza avizului conform al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti, la nivelul Primariei se elaboreaza un proiect de hotarare care are la baza acest aviz (operatiune administrativa procedural anterioara emiterii hotararii de consiliu local), un referat, o expunere de motive si alte acte specifice prevazute de lege sau de regulamente interne. Toate aceste operatiuni administrative stau la baza adoptarii unei HOTARARI DE CONSILIU LOCAL. Deci, foarte curand, acea adresa impreuna cu acel aviz ar fi capatat forma unui act administrativ cu caracter normativ emis de, repet, CONSILIUL LOCAL SECTOR 4. Nu mai vorbesc aici de faptul ca proiectul de hotarare se supune in mod normal dezbaterii publice, pentru ca persoanele interesate din comunitatea locala trebuie sa ia cunostinta de vointa Consiliului Local si sa o „sanctioneze” daca este cazul. Pana la aceasta ora proiectul nu este publicat pe siteul PS4.

Doua zile mai tarziu, adica in 20.12.2013, Inspectoratul Scolar definitiveaza raportul final de inspectie la Liceul de Coregrafie Floria Capsali. Dupa cum stim, in urma inspectiei, directorul liceului, Adriana Jarcau, a fost eliberata din functie iar liceul a fost lasat fara conducere. Inspectoratul nu se grabeste sa puna un nou director asteptand de fapt comasarea acestui liceu cu Dinu Lipatti. „Conducerea” ar urma sa se desfasoare de la centru, adica de la inspectorat avand in vedere ca in liceu, conform unor reclamatii ale parintilor, ar fi si presupuse alte nereguli in afara de  managementul defectuos al „raposatei” directoare Jarcau.

 

Un lucru de asemenea mai putin stiut, este faptul ca aceasta inspectie s-a desfasurat la liceu avand pe masa, deci la cunostinta Inspectoratului Scolar Bucuresti, o adresa a reprezentantilor parintilor, a consiliului profesoral si a conducerii inca in functie a liceului la vremea aceea (ultima decada a lunii noiembrie 2013) care a fost transmisa institutiei Presedintelui Romaniei si prin care se cerea UN SEDIU ADECVAT PENTRU LICEUL DE COREGRAFIE, in fapt era reclamata situatia jalnica in care a ajuns acest liceu si se cerea sprijinul, oferindu-se totodata solutii. Adresa a ajuns la toate autoritatile/institutiile publice cu responsabilitati din administratia centrala si locala si, foarte probabil, pentru responsabilii din Minister dar si ai autoritatilor administratiei publice locale municipale si de sector a reprezentat un motiv in plus pentru „reducerea la tacere” a celor care cer insistent o existenta civilizata, europeana a scolii de coregrafie. Este mai usor sa tai, sa desfiintezi, sa comasezi decat sa creezi, nu(?), decat sa asiguri o educatie in bune conditii si un viitor mai prosper copiilor nostri?! Concret: problema sediului nu este a Ministerului Educatiei Nationale, ministerul nu are buget pentru asa ceva, sa rezolve Primaria! Dar la Primarie ce se intampla? Administratorii locali ai treburilor publice din sectorul 4 se confrunta cu problema retrocedarilor, cu cererile foarte multe din partea tinerilor pentru case, terenuri, etc., deci repartizarea unui sediu pentru o scoala este doar  o utopie!

Asa cum stim cu totii insa, nu avem bani pentru spitale sau scoli, insa edificam biserici in fiecare zi pentru bunastarea fizica si psihica a natiei romane. Mereu cand ma gandesc la acest subiect imi vin in minte acele lacase vechi, simple si innegrite de vreme in care oamenii simt nevoia sa se adreseze Celui de Sus. Nici noi, nici Dumnezeu cu siguranta nu avem nevoie de cladiri de lux, de catedrale pentru a ne manifesta credinta. Cu siguranta Dumnezeu iubeste oamenii simpli si cei care se roaga in orice conditii! Ii iubeste pe cei care au sufletul curat si incearca sa-i „repare” pe cei rai aratandu-le calea cea dreapta. Traim insa intr-o isterie in care valorile nationale ce ne sunt cel mai aproape: familia, scoala, iubirea de Romania sunt numai sloganuri electorale o data la 4 ani!

Un alt motiv pentru care gura celor care iubesc aceasta scoala de coregrafie trebuie inchisa este dat de reclamatiile unor parinti nemultumiti de „regimul dictatorial si inuman” in care se desfasoara anumite ore de balet si modul in care acestea sunt coordonate de anumiti profesori de balet. Opiniile si informatiile acestea sunt foarte bine cunoscute in mediul online intrucat au fost  publicate in pagina de facebook a Liceului sau a sustinatorilor acestuia.

Acesta este contextul general in care s-au desfasurat lucrurile in Liceul de Coregrafie Floria Capsali. Aici ar mai fi de amintit totala neimplicare  a fostei conduceri pentru gasirea unor solutii legale care sa preintampine evenimentele triste, petrecute in ultimele doua luni.

Partea buna a lucrurilor este ca in urma manifestarii de azi, lucrurile au inceput sa se miste! Primarul sectorului 4 da un comunicat pozitiv  iar reprezentanti ai parintilor sunt chemati la masa dialogului cu viceprimarul sectorului 4 si cu un reprezentant al inspectoratului general al municipiului Bucuresti. Lucrurile par, incet-incet, sa se rezolve! Asta-mi intareste convingerea ca puterea nu sta in numar sau in cantitate ci in modul inteligent si artistic in care acesti oameni dar si noi, sustinatorii lor, am stiut sa sustinem cauza Liceului!

Atasez acestui articol sub forma de poza, in continutul articolului, adresa Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (sursa: Facebook) dar si operatiunile administrative (link) si hotararea (link) Consiliului Local Sectorul 4 ref. la organizarea retelei de invatamant la nivelul Sectorului 4, in vigoare la acesta data si care urmeaza sa fie inlocuita cu una noua in baza inclusiv a adresei (primariei) de care vorbeam si a avizului conform al inspectoratului, pentru a demonstra RESPONSABILITATILE IN LUAREA ACESTEI DECIZII.

Acestea rezulta din „excursul” meu bazat pe documente publice dar si din logica juridica a actelor de mai jos (cititi cu atentie, uitati-va la preambuluri si veti intelege perfect cum ia nastere un astfel de act administrativ). Sper, de asemenea, ca in viitor sa fiti constienti ca nicio decizie majora care priveste liceul NU POATE FI LUATA FARA CONSULTAREA VOASTRA!

Vreau ca acesti copii sa aiba o sansa si in ROMANIA! Vreau sa-i incurajati, sustineti si sa luptati pentru existenta unei scoli de coregrafie romanesti puternice!

ADRESA INSPECTORATULUI SCOLAR:

PROIECTUL HOTARARII CONSILIULUI LOCAL SECTOR 4 SI ACTELE CARE AU STAT LA BAZA ADOPTARII, AN SCOLAR 2013/2014, in vigoare la aceasta data:

http://www.ps4.ro/proiecte-in-dezbatere-publica/article/12-proiecte-de-hotarare/3704-proiect-de-hotarare-privind-organizarea-retelei-unitatilor-de-invatamant-din-sistemul-national-de-invatamant-preuniversitar-de-la-nivelul-sectorului-4-in-anul-scolar-2013-2014.html

HOTARAREA DE CONSILIU LOCAL

http://www.ps4.ro/consiliul-local/hotarari/article/10-hotarari/3765-hot-r-re-privind-organizarea-re-elei-unit-ilor-de-nv-m-nt-din-sistemul-na-ional-de-nv-m-nt-preuniversitar-de-la-nivelul-sectorului-4-n-anul-colar-2013-2014-.html

P.S.: Pentru pasionati, observati va rog lipsa de rigurozitate, chiar in scrierea numarului corect al legii sau in alte aspecte de fond; de asemenea, modul in care reprezentantii primariei sector 4 luau cunostinta de imperativele legii educatiei nationale dar acum sustin ca nu au nicio responsabilitate. Citez: „[…] este evident ca autoritatile locale executive si deliberative de la nivelul Sectorului 4 trebuie sa organizeze reteaua scolara de invatamant de stat si particular, inclusiv reteaua educatiei anteprescolare[…]” sau: „[…] am constatat ca reteaua scolara a unitatilor de invatamant de stat si particular preuniversitar, se organizeaza de catre autoritatile administratiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor scolare teritoriale”.

UPDATE 27 ianuarie 2014. Vizualizati documentele de mai jos si veti vedea ca in 24 ianuarie a fost pusa pe ordinea de zi, la pct. 5, problema organizarii unitatilor scolare din Sectorul 4. Cu alte cuvinte, reprezentantii Sectorului 4 Bucuresti stiau foarte bine despre ce este vorba. Sedinta urmeaza sa aiba loc in data de 30 ianuarie!

 

Update 28 ianuarie: in ziua de 27 ianuarie a.c., o delegatie formata din reprezentanti ai parintilor a fost primita la sediul Inspectoratului Scolar Bucuresti si la Primaria Sectorului 4 de catre persoane responsabile din aceste institutii care au promis rezolvarea problemei semnalate, respectiv NECOMASAREA Liceului de Coregrafie Floria Capsali cu Liceul de Muzica Dinu Lipatti. Altfel spus, efortul celor care au fost alaturi de scoala de coregrafie romaneasca de stat, se pare ca a fost incununat de succes. Lupta acestora continua insa pentru atribuirea unui sediu adecvat!

In 28 ianuarie seara, observ pe siteul PS4 ca proiectul de hotarare a fost publicat. Pe site apare ca fiind publicat in ziua de 24 ianuarie ceea ce este o minciuna! Toate persoanele interesate de soarta scolii au urmarit publicarea acestei informatii iar aceasta nu exista in ziua de 27, deci in niciun caz in 24! Este incredibil! Mai mult decat atat se confirma toate suspiciunile mele, comasarea liceului era decisa si, cel putin oficial, acest „proiect de decizie” apare acum pe pagina web a Primarului Sectorului 4!

Cel mai probabil joi, deci in ziua de sedinta a Consiliului Local, va avea loc o intalnire decisiva la sediul Primariei Sector 4 pentru clarificarea tuturor aspectelor ce tin de soarta acestei scoli.

Vezi aici (sunt curios cat timp va fi valid acest link):

http://www.ps4.ro/consiliul-local/proiecte-de-hotarare/article/12-proiecte-de-hotarare/12764-proiect-de-hotarare-privind-organizarea-retelei-unitatilor-de-invatamant-preuniversitar-de-stat-si-particular-la-nivelul-sectorului-4-in-anul-scolar-2014-2015.html

Dupa cum am anticipat, dupa numai doua zile, continutul informatiei existente in linkul de mai sus a fost schimbat. Proiectul initial nu mai exista, o noua forma fiind insa in favoarea Liceului care apare, in structura scolara propusa, cu personalitate juridica.

Pentru edificare, respectiv pentru vizualizarea proiectului initial, consultati informatiile existente aici:

pr_hot_retea_unitati_inv_pr

pr_hot_retea_unitati_inv_expunere

pr_hot_retea_unitati_inv_referat

pr_hot_retea_unitati_inv_anexa1

UPDATE 4 februarie 2014 In urma intalnirii dintre reprezentanti ai parintilor, profesori ai Liceului si reprezentanti ai Consiliului Local Sector 4 s-a decis formularea unei propuneri oficiale privind existenta in continuare, a Liceului de Coregrafie Floria Capsali, cu personalitate juridica, pentru anul scolar 2014-2015. Aceste informatii pot fi regasite si pe siteul PS4. In urma primirii avizului cerut de lege de la Inspectoratul Scolar, probabil ca vom asista in curand la adoptarea unei hotarari de consiliu local care sa confirme acest lucru. Tot azi, aflam din surse publice ca la conducerea Liceului de Coregrafie a fost numita doamna profesor Anca Nitescu. 

Quod erat demonstrandum!

Alexandru MARINESCU, 26 ianuarie 2014

Sursa photo: Facebook