Baletul românesc – mumie sau magie?

0
488

Avancronica unui eveniment de marcă pentru baletul românesc sau cum e tratată munca unor copii de “promotorii” culturii româneşti

 

Cred că n-aş fi scris aceste rânduri, dacă de ceva vreme încoace nu aş fi fost asaltat cu mesaje prin care am primit fine observaţii referitoare la ce şi cum ar trebui să fac cu privire la promovarea anumitor personalităţi din baletul românesc, la ce ar trebui să scriu, când ar trebui să scriu, pe cine ar trebui să promovez,  la cereri privind înscrierea la şcoala „mea” de balet (chestiune care m-a amuzat, nu e cazul să dezvolt un astfel de proiect şi este, cel puţin deocamdată, peste putinţa mea), etc., etc. Şansa mea este că am un dram de umor şi privesc cu îngăduinţă orice semnal şi ştiu să răspund oricărui om indiferent de calitatea sau de statutul acestuia. Este poate flatant pentru mine aflând că multe persoane asimilează Balet Romania cu un proiect sau cu o organizaţie de nivel naţional în care lucrează mulţi oameni atenţi la destinele baletului românesc. Nu este aşa oameni buni! Sunt singur, pentru că aproape nimeni nu se încumetă să facă “muncă în folosul comunităţii”, iar când vrei să faci o treabă bună trebuie să vrei în primul rând şi să ai o motivaţie. Motivaţia mea este legată de cei care ne bucură cu adevărat, de copiii noştri care efectiv ne încântă prin rezultatele, performanţele sau prestaţiile lor. De asemenea, motivaţia mea este legată de cunoaşterea acelor foarte puţini oameni care fac totul, adică sunt cu trup şi suflet alături de arta baletului şi ale căror acţiuni sau gesturi nu aşteaptă recompense sau osanale.  Astfel am avut extraodinara bucurie să văd în ultima vreme cu mintea, cu ochii şi cu spiritul meu două dintre personalităţile baletului românesc care ştiu să facă gesturi caritabile, ştiu să comunice, să zâmbească, să transmită iubire copiilor. Este vorba de Alina Cojocaru şi de Monica Petrică. Obişnuit fiind cu mina serioasă a altor personalităţi, cu atitudinea scorţoasă, preţioasă şi, uneori, arogantă a celor care ştiu să dirijeze destinele baletului românesc prin raportare la importantele Lor personalităţi, succese, proiecte personale şi care ştiu a ne transmite un tablou complet asupra mai degrabă a gunoiului, caracterelor urâte sau defectelor din şcoala românească, am descoperit că există şi oameni care gândesc pozitiv şi care construiesc. Despre Alina Cojocaru am mai scris, nu o să mai scriu prea curând alte rânduri deşi este pentru mine o sursă inepuizabilă de inspiraţie. La Monica Petrică am remarcat câteva calităţi evidente: răbdare, delicateţe, ştie să se facă iubită de copii şi să vorbească cu ei, atenţie, generozitate, frumuseţe interioară. Este prea multă mizerie în societatea românească pentru a mai suporta la infinit personajele negative. Suntem prea încruntaţi, prea orgolioşi, de multe ori prea limitaţi în abordările noastre. Este o tară a societăţii noastre şi majoritatea dintre noi cade în această capcană. Dacă am putea deschide ochii larg şi am putea privi tabloul complet şi, cu sufletul deschis, performanţa scenică a fiecărui copil, atunci am fi şi noi mai buni, mai senini, mai fericiţi. În spatele fiecărui copil se află un pedagog care contribuie, de multe ori decisiv, la creionarea destinului lui. Tot respectul pentru aceşti dascăli indiferent de numele lor. Asta ştiu ei să facă cel mai bine, să construiască destine. Ceea ce cu siguranţă nu ştiu să facă însă sau pur şi simplu nu au timpul necesar este să promoveze munca copiilor lor, a şcolii româneşti, ş.a.m.d. Aici intervine rolul managerilor culturali sau de şcoli de coregrafie, a comunicatorilor sau PR-ului, a personalităţilor sau vedetelor care ar putea să facă un „efort” să scrie Dumnezeule ceva despre evenimentele din balet şi să le promoveze! Au la îndemână resurse! Cum e posibil de exemplu ca pe siteul Operei Naţionale din Bucureşti  să nu vedem niciun fel de informaţie de conţinut cu privire la GALA LICEULUI DE COREGRAFIE FLORIA CAPSALI? Să înţeleg că mergem la o serbare de grădiniţă sau de şcoală în care noi, părinţii, ne încolonăm aşteptând cu sufletul la gură prestaţia odraslei noastre? Aceasta este promovarea “viitorului” baletului românesc? Cum este posibil ca nimeni din conducerea Liceului de Coregrafie Floria Capsali să nu marcheze acest eveniment printr-o cronică, printr-o “poveste”, printr-un comunicat, prin ORICE? Nu era oare un moment potrivit pentru publicul larg de a face cunoştinţă cu baletul sau de recrutare a unor viitori elevi? Care este publicul dvs. ţintă? Întâmplarea, hazardul, comunicarea din om în om şi noi, părinţii? Dar la viitoarele clase de balet v-aţi gândit? Atunci când intri, spre exemplu, pe siteul liceului apare o imagine care este atât de veche, temporal vorbind, încât avem senzaţia că suntem într-un muzeu al antichităţilor iar din spatele unui capac urmează să iasă o mumie baletând.

Singurele cuvinte pe care le-am citit despre Gala Liceului de Coregrafie sunt pe blogul lebalet.wordpress.com, http://lebalet.wordpress.com/tag/gala-liceului-de-coregrafie-2013/ Felicitări, frumoasă doamnă, sunteţi un adevărat baletoman, cu siguranţă cu mult peste capacităţile şi cunoştinţele mele despre balet!

Iar acum câteva cuvinte de bine. Oameni buni, mâine, de la ora 19.00, la Opera Naţională din Bucureşti, pe prima scenă a României, veţi vedea expresia muncii şi talentului unor copii minunaţi, elevi ai şcolii româneşti de balet, elevi ai României. Copii care, din fericire, nu au problemele şi frâmântările noastre dar care ştiu al naibii de bine să ne poarte spre o lume fantastică, magică, de vis…. o lume care se naşte sub lumina reflectoarelor, o lume formată din păpuşi vii, frumos colorate în costume tematice. Ei ne întind o mână şi ne spun o dată-n plus cât de orbi suntem! Mesajul lor va ajunge la noi cei care-i iubim şi, cu bunăvoinţa Domnului, la oamenii care, întâmplător sau nu, se vor fi aflat la Operă în seara lui 30 mai, anul 2013….

Un lucru este sigur, nu veţi regreta!

BaletRomania, 29 Mai 2013