Baletul in Romania, consideratii istorice(1)

Baletul in Romania, consideratii istorice(1)

In Tarile Romane reprezentatiile cu dans pe o scena de teatru au aparut tarziu din cauza conditiilor de vasalitate fata de Imperiul Otoman, astfel ca pana la mijlocul secolului XIX astfel de reprezentatii erau mai degraba intamplatoare si erau insotite de multe ori de circ si pantomima. Astfel, in 1837 Joseph P. Hette aduce o trupa de balet, iar ansamblurile de opera care ofereau spectacole la Iasi si la Bucuresti se succedau in numar tot mai mare.

O incercare de balet national este Pescarul si Maria sa, 1853, dar o realizare mai valoroasa s-a obtinut cu Doamna de aur sau Demonul dansului invins, dupa un libret de Petre Gradisteanu cu muzica de Augusta Mayood si L. Wiest.

Augusta Mayood, supranumita „Mica Augusta” s-a nascut in 1825 si a studiat la Philadelphia cu Hazard. A debutat cu succes in 1837, in Baiadera. A dansat ca prim balerina, in 1839, la Opera din Paris, apoi la Scala din Milano si la Viena. A fost prima dansatoare americana aparuta pe scenele europene ca prim-balerina.

Baletul de care aminteam mai sus imbina armonios elemente reale cu cele fantastice. O printesa cu par auriu, pasionata de dans, promite ca va fi sotia aceluia care o va invata sa danseze cu maiestrie. Astfel, convinge pe tatal sau ca trebuie sa colinde tara si sa caute pe cel dorit. In drumul lor, ajung intr-un sat unde fete si flacai joaca hora, dar numai un singur taran necunoscut stie sa joace „ca la usa cortului”. Acesta roaga pe blonda printesa sa faca impreuna o chindie. La sfaristul actului I, se vesteste ca acela care va juca mai bine cu printesa va deveni sotul ei. Actul II se petrece la palat. Se executa Ardeleneasca. Un principe strain, care voia sa-i obtina mana, invita pe printesa la un pas de deux, dar iata ca taranul necunoscut, insotit de alti sateni, intra in sala si, luand pe domnita la joc, executa Batuta si Briul cu atata vioiciune, incat ea lesina. El o ia atunci in brate si, ducand-o la picioarele tronului, cere sa-i fie data de sotie, potrivit promisiunii. In actul III printul strain apare din nou, dar taranul necunoscut il provoaca sa joace impreuna Calusarii. Printul cere sa bea apa, insa, inainte de a bea, isi face semnul crucii si strainul dispare, fiindca era diavolul incorporat ca om si travestit. Printul ia in casatorie pe domnita si baletul se incheie in bucuria tuturor.

In opera comica Fata razesului de Eduard Caudella, pe un libret de Gh. Irimescu, 1882, gasim in actul al II-lea o ampla scena de balet in care se executau dansurile a la russe, joc tiganesc si joc romanesc.

Este de remarcat activitatea din acei ani a compozitorului George Stephanescu (1843-1924), promotor al artei romanesti, care, dupa multe incercari si biruind nenumarate piedici, reuseste sa intemeieze o trupa de opera care-si incepe activitatea la 8 mai 1885 cu Linda de Chamonix de Donizetti, in limba romana.

Creatiile de balet se inmultesc in anii ce urmeaza, fara insa a avea o valoare deosebita. In anul 1898 se organizeaza la Teatrul National un corp de balet in care sunt angajati in acest scop sotii Tomas, incercare fara urmari apreciabile. Apar insa lucrari de balet scrise de compozitori romani si puse in scena in strainatate. Pana la sfarstiul secolulul al XIX asadar, asa-numitele balete romanesti nu sunt decat vodeviluri, suite de dansuri sau opere in care se executa diferite jocuri populare, briuletul, batuta, ardeleanca, hora, etc.

Abia in anul 1906 se pare ca la Londra a avut loc reprezentatia unui balet autentic, Ioana d’Arc, compozitor Alexis Catargi, dar nu s-a putut afla nici in ce consta, nici daca a fost bine primit de public. Partitura acestei lucrari nu s-a gasit si se pare ca a ramas in arhiva teatrului din Londra, unde autorul a fost obligat sa o monteze, deoarece in tara nu se gaseau pe atunci nici dansatori profesionisti, nici un maestru coregraf care sa o execute.

In anii urmatori, Constantin Grigoriu, care infiintase in anul 1904 Compania lirica de opera si opereta cu sediul la Parcul Oteteleseanu, a incercat sa intemeieze o scoala de balet si sa alcatuiasca un corp de dansatori si dansatoare bine pregatiti. In acest scop se asociase cu Oscar Schmidt cu care deschide o scoala de coregrafie in anul 1908, probabil in Calea Victoriei 197, dupa cum deducem din urmatoarea carte postala:

„Oscar Schmidt, Calea Victoriei 197

Bucuresti, 29 oct. 1908

Draga Costica, 

Sint foarte ingrijorat ca nu se mai prezinta nici o fata pentru scoala de balet si asta din cauza ca am anuntat prea tarziu si al doilea ca ar trebui sa anuntam ca vor fi angajate pentru stagiunea de iarna la Teatrul Liric (unde dadea Compania Grigoriu reprezentatii – n.a.), caci multe din ele, cand le spun sa invete, imi raspunde ca ce le foloseste sa invete baletul daca nu le garantez un angajament cu care sa poata sa-si cistige existenta.

                                                                                                                                 Raspunde ce sa fac.

                                                                                                                                           La revedere,

                                                                                                                                                         OSCAR

Este interesant de amintit pe scurt povestea impunerii operetei in arta romaneasca, mai exact a Teatrului de Opereta la Otetelisanu. Dupa cum ati observat, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, teatrul de operetă era prezentat numai de trupe străine. Câţiva artişti români încercaseră să creeze trupe de operetă autohtone, dar strădaniile lor fuseseră zadarnice. Publicul era dezinteresat. La Bucureşti, opereta nu şi‑a putut face loc până când nu şi-a găsit un sediu şi un om care să o promoveze cu adevărat. Şi aceasta se petrece abia în 1904, când Constantin Grigoriu închiriază Grădina Otetelişanu de la antreprenorul Mihail Stere. Tenor de operă şi operetă, profesor de muzică, autorul comediei „Don Vagmistru“, Grigoriu pune bazele primei trupe profesioniste de operetă de la Bucureşti.

Cererea lui Grigoriu pentru aprobarea deschiderii stagiunii de vară în Parcul Otetelişanu datează din 20 aprilie 1904. Iată cum suna solicitarea trimisă Direcţiei Generale a Teatrelor:

Domnule Director, Subsemnatul Const. Grigoriu artist luând pe a mea seamă conducerea unei trupe de operă, operetă şi comedie, formată din elemente româneşti, spre a da reprezentaţiuni în Parcul zis Otetelişeanu precum şi în alte săli şi grădini de spectacol din capitală şi provincie, cu începere de la 10-15 iunie anul curent; cu un repertoriu format din piesele notate pe contra pagină şi în afară de aceste piese mă voi servi şi de vechiul repertoriu deja jucat în capitală de trupele de operă şi operetă. Pentru care vă rog respectuos a mi se da cuvenita autorizaţie spre a mă servi la trebuinţă. Constantin Grigoriu, Artist, Clopotarii noi 88“.

In epoca aceea deci, cand Diaghilev se pregatea sa produca celebra sa „explozie” artistica la Paris, la noi in tara nu exista profesiunea de dansator clasic, nici posibilitatea de atrai din aceasta. Interpretarile catorva tablouri, sceneta sau intermedii coregrafice au fost de un nivel artistic foarte scazut, fiind sustinute de amatori.

Chiar la inceputul anului 1908, Constantin Grigoriu incearca sa remedieze aceasta situatie si, prin intermediul tenorului Mihail Nasta, duce tratative in Italia pentru angajarea unui maestru de balet.

Draga Grigoriu, ii comunica Nasta din Italia la 31.01.1908[…], in privinta maestrului de balet, te rog sa-mi scrii pe cit timp vrei sa-l angajezi?”

Nu exista datele necesare despre consecintele acestor demersuri, dar in anul 1911, Grigoriu pune in scena la Teatrul Liric baletul binecunoscut si mult jucat Zina Papusilor de J. Bayer, ceea ce inseamna ca reusise  sa organizeze in fine un corp de balet.

O adaptare dupa „Istoria baletului” (1967) – Tilde Urseanu, Ion Ianegic, Liviu Ionescu

In scrierea articolului au fost folosite de asemenea mentiuni istorice din arhiva websiteului historia.ro

Continuarea in articolul urmator.