Attitude Ballet Studio

0
363

„Copiii care primesc informaţii din mediul cultural şi sunt implicaţi în reprezentaţii artistice îşi dezvoltă creativitatea, simţul critic şi interacţionează altfel în societate.”

ATTITUDE BALLET STUDIO pornește din dorinţa creării unui spaţiu in care oricine să-şi poată exprima creativitatea şi talentul prin dans, prin mişcare. În acest sens, ATTITUDE BALLET STUDIO  vine cu o paletă de cursuri din care participanţii pot alege ceea ce consideră mai potrivit pentru ei ca mişcare sau  pe cele  ce stîrnesc curiozitatea.

ATTITUDE BALLET STUDIO işi propune să ajute dezvoltarea cursanţilor prin oporunitatea unei noi experienţe in studiul dansului.  Educaţia artistică este esenţială in dezvoltarea completă, bine conturată a viitorilor adulţi. Copiii care primesc informaţii din mediul cultural şi sunt implicaţi in reprezentaţii artistice îşi dezvoltă creativitatea, precum şi simţul critic, şi interacţioneaza altfel în societate. Aceste trăsături sunt esenţiale unui viitor de succes. Înclinaţia către artă și talentul fiecărui cursant vor fi îndrumate și examinate atent de către profesori.

Cursurile pentru adulţi sunt deschise tuturor celor ce sunt pasionaţi de dans.

ATTITUDE BALLET STUDIO creaza un spaţiu dedicat artei dansului într- o atmosferă profesionistă dar şi relaxantă în acelaşi timp.

CURSURI DE BALET PENTRU COPII!

ATTITUDE BALLET STUDIO organizeaza, din data de 3 Octombrie, Cursuri de Balet pentru copii cu varste de la 4 ani in sus! Baletul inspira, dezvolta si descopera talentul nativ al copiilor! Prin balet se dobandesc abilitati motrice, gratie, postura, disciplina si incredere in sine! Toti copiii au sansa de a descoperi tainele dansului si de a se bucura de reusitele lor! Informatii in sectiunea TARIFE SI REGULAMENT!

MINI-BALET  4-6 ani

Pentru cei mai tineri cursanţi baletul este o activitate distractivă şi exigenta în acelaşi timp, o activitate cu numeroase beneficii pe care le vor aprecia toată viaţa. Baletul îi învată cum să stea corect, cum să păşească cu graţie şi cum să dobandească o postură de invidiat. Programa acestor cursuri include mișcări elementare ale tehnicii baletului clasic, exerciţii la sol, exerciţii creative de mişcare în spaţiu, toate explicate pe înţelesul micilor cursanţi.

PRE-BALET  7-10 ani

Numeroase beneficii sunt asociate cu dobîndirea cunoştiinţelor în arta baletului clasic. Pe langă învaţarea tehnicii tradiţionale, cursurile de dans academic creaza o imagine pozitivă de sine în mintea şi corpul tinerilor cursanţi. Urmând acest curs de balet, copiii vor fi provocaţi intelectual în diferite feluri învățând să organizeze paîi în fraze de mişcare, memorînd reguli, coregrafii şi trasee. Ora de balet este alcătuită după structura unei ore de studii profesioniste incluzand exerciţii la bară, la centrul sălii, elemente de coordonare, plasament şi disciplină caracteristică baletului clasic.

JUNIOR-BALET / JUNIOR-BALET AVANSAŢI   11-14 ani şi 14-18 ani

Baletul clasic este unul dintre cele mai exigente stiluri de dans, dar în acelaşi timp şi un mod minunat pentru tineri de a dobândi forţă, de a-şi îmbunătăţi flexibilitatea şi de a se menţine în formă. Cursul JUNIOR-BALLET pentru începători este destinat tuturor celor ce vor să înveţe elemente tehnice şi artistice din tehnica baletului. Cursul JUNIOR-BALET  pentru cei AVANSAŢI urmăreşte să aprofundeze şi să evidenţieze cunoştiinţele pe care elevii le deţin. Ambele cursuri urmează structura clasică a unei ore de studiu profesioniste.

CURSURI INDIVIDUALE DE BALET PENTRU ADULTI

Aceste cursuri sunt destinate tuturor celor ce doresc un curs de balet și mișcare personalizat, bazat pe cerințele lor. Cursul îmbină tehnica baletului clasic și antrenamentul fizic pentru modelarea corpului.

BALET PENTRU ADULŢI

ATTITUDE BALLET STUDIO oferă adulţilor bucuria artistică a baletului clasic concomitent cu dezvoltarea flexibilitaţii, forţei şi a graţiei. Prin frecventarea acestor cursuri se învață coordonare, muzicalitate, postură, se modelează corpul şi se tonifică mușchii. Ora de balet pentru adulţi este potrivită pentru începatori şi pentru cei ce s-au bucurat de experienţa dansului academic în tinereţe. Baletul pentru adulţi este bazat pe tehnica şi maiestria baletului clasic dar rămane în limitele fizice potrivite cursanţilor aspiranţi. Cursul de balet pentru adulţi se desfaşoară sub forma unei ore de studii profesioniste, include exerciţii de încalzire, exerciţii la bară şi la centrul sălii, abordând mişcările dintr-o perspectivă mai lejeră, rigoarea nefiind prima trăsătură a orei de studiu.

ATTITUDE BALLET STUDIO creaza un mediu primitor şi motivant unde vîrsta şi pregătirea fizică nu reprezintă un obstacol în a experimenta plăcerea şi beneficiile baletului clasic.

Niciodată nu este prea târziu pentru a încerca ceva nou sau pentru a continua un vis din copilărie.

Sediul Attitude Ballet Studio: Strada Vasile Lascar 48-50, 030167, Bucuresti

Telefon: 0749309569
Email: inscriere@attitudeballet.ro

Info: laura@attitudeballet.ro

http://www.attitudeballet.ro/cursuri/